Voi cu ce fel de preparate vă răcoriți în perioadele de caniculă?
Mie îmi plac dulciurile foarte mult, dar așa cum știm cu toții, acestea pot fi adevărate bombe calorice care vă pot sabota tot progresul.
Așadar, m-am gândit să vă arăt ce deserturi pregătesc eu în perioadele de caniculă. Toate deserturile au puține calorii astfel încât să vă puteți bucura de ceva delicios, fără griji.
Ni se întâmplă tuturor să avem poftă de dulce, dar trebuie să avem în vedere că orice desert, oricât de puține calorii ar avea, trebuie consumat cu măsură.
Vă recomand să priviți deserturile dulci ca pe orice altă gustare. Dacă discutăm despre cât de multe calorii ar trebui să conțină un desert, trebuie să ținem cont de necesarul caloric, care diferă de la o persoană la alta. Dar ca să vă faceți o idee, un desert ar trebuie să reprezinte cam 10% dintr-o dietă echilibrată.
Bănuți de ciocolată cu nuci și fructe.
Aprox 130 cal/porție
Veți avea nevoie de 170 g ciocolată amăruie pe care o veți topi la cuptorul cu microunde.
Puteți folosi ce fructe vă doriți voi. Eu de obicei folosesc fructe de goji.
După ce topiți ciocolata, pregătiți o hârtie de copt pe care veți turna câte o lingură de ciocolată caldă, cât să formați niște bănuți. Peste ciocolata caldă încă, așezați bucățelele de fructe și de nuci.
Eu folosesc cel mai des fistic. După răcire, le puteți păstra la frigider și vă puteți bucura de ceva dulce în orice moment al zilei.
Mousse de avocado
Doar scriind despre rețeta asta și deja mi se face poftă.
Aprox 300 calorii per porție.
Are puțin mai multe calorii per porție, e drept, dar este absolut delicioasă.
Așadar, veți avea nevoie de un avocado copt, pe care să îl blenduiți foarte bine împreună cu 30 de grame de pudră de cacao, 40 g lapte de migdale , câteva picături de esență de vanilie, miere după gust (depinde de cât de dulce preferați) și un praf de sare. Veți obține două porții. După blenduire le puteți răci la frigider sau le puteți consuma imediat după preparare
Granita cu miere și clementine
Ce poate fi mai răcoritor?
Aprox. 96 calorii per porție.
Veți avea nevoie de 30 g miere (cam ¼ de cană), 250 g de suc de clementine, apă minerală și sucul de la o lamâie. Veți avea nevoie și de coaja rasă de la o clementină.
Într-o oală, puneți ¼ de cană de apă și mierea și așteptați să ajungă la punctul de fierbere. Luați oala de pe foc și amestecați cu un vârf de sare i coaja de la o clementină. Lăsați amestecul 5 minute să se răcorească, după care puneți și sucul de lămâie și pe cel de la clementine. După răcire, așezați compoziția la congelator pentru 3-4 ore. Se servește cu puțină apă minerală peste.
Înghețată cu banană și ciocolată
Nu puteam să vă prezint rețete de deserturi de vară, fără să vă spun și despre înghețată.
Aprox 110 calorii per porție
Veți avea nevoie de: două banane, feliate și înghețate în prealabil, o linguriță de pudră de cacao neîndulcită și pentru topping, ce fructe vreți voi.
Prepararea e cum nu se poate mai simplă – puneți bucățile de banana și pudra de cacao în blender și amestecați până obțineți o pastă omogenă. Se servește imediat după peparare.
Budincă de chia
Budinca de chia nu este doar un desert răcoros, dar poate reprezenta și un mic dejun delicios.
Aprox 250 cal/porție.
Veți avea nevoie de ½ cană de lapte – de care vreți voi, dar eu folosesc lapte vegetal de obicei- de migdale sau fistic de exemplu și evident, de semințe de chia – 2 linguri. Într-un pahar/borcan înalt, amestecați cele două ingrediente și asezați amestecul la frigider pentru cateva ore sau chiar îl lăsați peste noapte.
Dacă vă doriți ca budinca să fie mai consistentă, puteți adăuga și o porție de pudră proteică.
Îm plac foarte mult semințele de chia pentru că au foarte multe beneficii despre care am discutat – aici.
Un răspuns
Comentariile sunt închise.