Ni s-a întâmplat tuturor- în perioadele de post ne limităm destul de mult orizontul tipurilor de alimente și când vin sărbătorile ne lăsăm puțin (sau puțin mai mult) luați de val.
Trec sărbătorile și ajungem în punctul în care ne urcăm pe cântar și ne întrebăm dacă chiar era cazul să mâncăm atât.
Acum se apropie Paștele, probabil că mulți dintre voi țineți chiar post și mâncați mai mulți carbohidrați și poate chiar se vede deja asta și pe cântar.
Cum să facem să nu ne îngrășăm nici în perioadele de post, dar nici în perioada sărbătorilor?
Deși poate vă sună deja plictisitor, micul sau marele secret când vine vorba de menținerea greutății a fost, este și va fi, moderația.
Dar, nu este suficient doar să fim atenți la dimensiunile porțiilor pe care ni le punem în farfurie, ci trebuie să fim atenți și la marile grupe de alimente, astfel încât să ne menținem și sănătoși.
Deci să le luăm pe rând: perioada postului- ce să mâncăm și la ce trebuie să fim atenți?
Iată câteva idei care sper că vă vor veni în ajutor:
1. Consumați fructe și legume.
Este și o perioadă perfectă ca să introduceți în alimentație legumele și fructele de sezon- în piețe apar salatele, ridichile, căpșuni etc. De ce fructe și legume? Pentru conținutul lor bogat în fibre (vezi aici de ce sunt fibrele importante în alimentație), vitamine, minerale. Vă recomand să consumați întotdeauna fructe proaspete și nu conservate prin diverse procedee (cele din urmă au un conținut caloric mai mare).
2. Moderație când vine vorba de carbohidrați.
Este ușor, foarte ușor să exagerăm cu făinoasele în perioadele de post. Așadar, vă recomand ca o mare parte din alimentația voastră să fie reprezentată de proteine și fibre și doar într-o mai mică măsură de carbohidrați- aici aveți un articol despre carbohidrați.
3. Citiți etichetele produselor de post.
Deși mulți dintre producătorii de alimente, trec pe etichetele produselor ca acestea sunt de post, nu este întotdeauna și adevărat. Multe dintre acestea au ingrediente de origine animală- așadar, ca să fiți siguri că un produs este de post aveți doua opțiuni: citiți ingredientele sau îl gătiți chiar voi.
4. Aveți mare grijă la aportul proteic.
Postul se poate dovedi o perioadă foarte dificilă pentru organism pentru că foarte multe persoane nu au un aport suficient de proteine tocmai pentru ca renunță la produsele de origine animală. Într-un articol viitor voi discuta despre surse de proteine de origine vegetală, deci fiți cu ochii pe paginile mele de social media sau aici, pe blog.
Și ca să revenim, îți poți menține greutatea, fie că vorbim de post, fie că vorbim despre perioadele de sărbători, fiind atent la grupele principale de alimente. De asemenea, fii atent si la numărul de mese de peste zi. Nu te înfometa, nu sări peste micul dejun și nu uita de mișcare!